Păi, azi am 3 săptămâni de când n-am mai fumat. Ţine cont că am înfiinţat companii de milioane de euro, am succes cu munca şi zilnic progresez în viaţa profesională, socială şi sexuală şi sunt un role model pentru puştanii de astăzi, faptul că am reuşit să stau nefumat timp de 3 săptămâni e cea mai mare realizare a mea. Sufăr ca John Connor în Terminator când îşi dă drumu' Arnold pe lanţul ăla în lavă, să moară. O iau razna şi îmi vine să mă urc pe pereţi, începusem să mănânc ca o gravidă, de fapt să ronţăi de ronţăială, doar să uit de fumat. Un coleg de la muncă are vreo 7 luni de când n-a mai fumat! Avea. Acum are 1 săptămână, că săptămâna trecută a ieşit la nu ştiu ce drac de fiestă, şi-a băgat idiotu' un pachet, ca paşa, beat fiind. Altădată, la o discuţie despre vicii, o colegă care stă nefumată cu anii, apoi se apucă iar, m-a întrebat cum mă descurc... zic bine, sufăr crunt cateodată, am poftă de-o ţigară şi mă doare sufletul de dor şi-mi vine să dau dracului tot să bag una. A zis că asta n-o să treacă niciodată. Pofta asta. N-ai cum să uiţi. Era deja a nu ştiu câta oară când auzeam că un fumător e blestemat pe viaţă să fumeze, mi se sfâşie inima când aud asta. Indiferent cât de adevărat ar fi, mulţumesc pentru susţinere. :( Am de gând să lupt. It's not about the dog in the fight, it's about the fight in the dog. Madăr facăr.
Am început un curs de Linux. System Administrator. Câh. Băi, am cutreierat internetu' în lung şi în lat, am umblat prin ţări străine şi-am văzut multe, am citit o cârcă de etichete de şampon în timp ce eram pe wc, dar n-am întalnit în viaţa mea ceva mai neinteresant decât Linux. Fii atent, 3 lucruri mai interesante decât Linux OS: 1. un frigider gol. 2. un tricou alb. 3. o piatră de pe jos. Într-o zi am intrat pe un canal de IRC al ăstora care se ocupă cu suportul online, şi-am pus următoarea intrebare: Dacă tehnologia se vrea să facă viaţa mai usoară, de n-as da 2 clickuri in windows sa copy-paste whatever, în loc să scriu o linie de text cu 'jde caractere, rute, comenzi, şi toate căcaturile aferente unui simplu copy-paste in acest mirific sistem de operare? Tăcere. My job here is done. După 6 clase, am renunţat.
Mi-am luat bicicletă! Haha! M-am înhăitat cu nişte draci de copii cu biciclete d'alea de Downhill, şi m-am dus să mor. Well, actually... am învăţat multe uitându-mă la ei dându-şi drumu' pe nişte dealuri perpendiculare cu pamântul. Am făcut freeride, trial, sărituri, era să cad într-o râpă care părea că duce în iad, şi alte nebunii. Overall, e distracţie. Am de gând să-mi iau nişte echipament de protecţie, căci sunt eu destul de handicapat mintal, nu vreau să fiu şi fizic. O să uploadez curând poze cu fratele facând trickuri şi şmecherii de PRO! Funneeeeeeeeh!
Mi-am luat cameră. Reflex. Booyaka! Nu prea am avut timp... meh... chef să ies pe afară in mod special pentru poze, dar o să ies curând. Am facut aşa, între timp, printre altele. De fapt am ieşit intr-o seară, am fost aşa spontan, cu chef să fac nişte poze blană, mănţelegi? Lună frumoasă, nori frumoşi, stele frumoase. I has failed. Blur and shit :( Un singur obiectiv, deocamdată. Sper să fac rost de bani să-mi iau un 35mm şi-un 55-200, s-o ard pro să fac poze mişto şi să fiu cool.
Am găsit o chitară. Ye. Am găsit-o. Am învăţat 2 acorduri, iar acum cred despre mine că sunt un mare chitarist şi că o să învăţ flamenco ca un şef (I love flamenco!!) şi o să cânt frumos. Asta se întâmpla acum o lună poate chiar două, acum chitara e "muerta de asco" într-un colţ întunecat al camerei, aşteaptă s-o acordez... if you know what I mean. Nu ştiu să acordez chitari. Dafuq.
M-am apucat de negoţ pe ebay... lol nu. Doar am vândut nişte leftovers de electronice de le aveam p'aci prin casă, şi am de gând să-mi vand toate hainele rep, majoritatea purtate doar odată, căci sunt genul de om care îşi cumpără să umple şifonierul şi mă îmbrac cu aceeaşi pereche de blugi şi acelşi tricou şi aceiaşi adidaşi mereu. Pics soon. Auzi, "lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba".
That's all, folks. Sper să auzim mai mult de bine de-acum încolo, deşi sunt făcut din 70% ură, 20% indiferenţă şi doar 10% dragoste şi pace, încerc să fiu mai bun, aşa cum îmi doresc să fiu. Mai sunt multe de spus, însă cu altă ocazie.
Semnat,
Fratele.