Top 10 seriale 2017 - La ce mă uit şi ce recomand

După o perioadă lungă de muncă continuă în care nu prea am avut timp de seriale şi filme în sfârşit s-a mai relaxat puţin programul iar acum sunt în concediu, deci m-am reapucat de seriale la modul intensiv.
Am făcut o listă cu  toate serialele pe care le-am văzut în ultima vreme, cum m-au impresionat sau nu, ce recomand şi eventual ce urmează să văd. Bine, în realitate le recomand pe toate, doar că unele sunt mai bune decât altele şi asta e ordinea:


GAME OF THRONES
Tocmai s-a difuzat episodul 2 din sezonul 7 şi deocamdata nu m-a impresionat niciun episod dar am aşteptări mari pentru că plotul se subţiază. Întotdeauna mi-a plăcut fantasticul, e genul meu preferat şi poate că sunt subiectiv aici. La seriile precum Game of Thrones, Harry Potter, Lord of the Rings sau jocuri ca World of Warcraft sau The Elder Scrolls mă impresionează complexitatea poveştilor, cât de amănunţite şi profunde sunt. GoT este clar serialul meu favorit şi cel mai bun all time până la proba contrarie.




WESTWORLD
Făcut de HBO, cu numai un sezon dar al 2-lea este To Be Anounced, un SF/thriller care te ţine în suspans pe tot parcursul sezonului, răsturnări de situaţie, dramă, toate ingredientele unui serial bun. Cu Anthony Hopkins care face un rol senzaţional, este vorba despre o lume creată de o companie (finanţată de Soros) în care oamenii foarte bogaţi se duc să trăiască niște experienţe și să facă lucruri pe care nu le fac în realitate, fiind ori ilegale, ori imorale, într-un scenariu tip "wild wild west". Aş vrea să dau mai multe detalii sau să rezum dar orice aş spune e spoiler.



GLOW
Comedie pe gustul meu, cu replici şi glume retardate, împiedicaţi și ciudaţi, este despre o actriţă disperată să profeseze și așa ajunge alături de alte fete provenite din alte medii și cu alte nevoi să joace în Gorgeous Ladies Of Wrestling.



FARGO
Are 3 sezoane cu 3 poveşti diferite care se petrec în oraşul american Fargo, ca nişte mini serii, care au o legătură minimă între ele dar se pot vedea şi individual. În fiecare sezon e vorba despre cum ajung destinele unor oameni normali să se intersecteze cu acţiunile unor mafioţi. Scene bizare şi uşor violente, serialul e un mix de mister, comedie, dramă şi elemente sf.



BIG LITTLE LIES
Un thriller "năucitor", ca să îl citez pe cel mai bun critic de film pe care îl cunosc. Nu mă omor cu thrillerurile pentru că în general sunt retardate şi nu sunt fanul suspansului de proastă calitate, dar mini seria asta m-a captivat de la început până la sfârşit.



THE HANDMAID'S TALE
Într-o viitoare Americă condusă de un regim totalitar în care femeile nu mai sunt fertile iar alea care mai pot face copii sunt înrobite de familiile foarte bogate şi folosite pentru a perpetua specia, una dintre aceste femei îşi spune povestea. Puteam să trăiesc la fel de fericit şi fără să văd serialul ăsta.



STRANGER THINGS
Un horror pentru adolescenţi care îmi aduce aminte cum odată, mai demult, era să mă uit la mai mult de 3 episoade din Merlin la îndemnul unui prieten care era de părere că serialul respectiv e higher tier. Din fericire Stranger Things e ceva mai interesant şi o să văd şi următorul sezon care urmează să se lanseze, dar nu e musai.



TABOO
Cu Tom Hardy în rolul principal, care se întoarce dintr-un exil de 12 ani în Africa, cu experienţele şi traumele de acolo şi cu un pumn de diamante furate care îl ajută să îşi pună în aplicare planul pentru care s-a întors. Scenariul este bun însă nu îmi place de Tom Hardy în rolul ăsta, mi se pare că forţează prea mult personajul.



SHOOTER
Aparent serialul ăsta e făcut după un film care e făcut după o carte si care film e cu Mark Whalberg şi l-am văzut acum mulţi ani şi a fost ok. Dar ca să te întinzi pe 2 sezoane cu fix aceleaşi lucruri care au intrat într-un film de 2 ore tre sa fii un mare bulangiu. Dacă nu ai văzut filmul Shooter e ok să te uiţi la serialul Shooter, altfel nu.



AMERICAN GODS
Pe ăsta încă nu l-am văzut pe tot şi sincer nu ştiu dacă o să îl văd, fiind puţin prea SF pentru gusturile mele. Foarte asemănător cu Misfits, cu efecte de Instagram şi prea îndrăzneţ ca şi stil deşi povestea e interesantă, dar din păcate se vrea mai mult decât este.


Distribuie

Posturi similare

Previous
Next Post »